În timp ce milioane de oameni traversează frontierele cu pașapoartele lor în fiecare zi, unele pașapoarte oferă deținătorilor săi mai multă libertate de circulație. Care sunt motivele pentru această diferență?

Indicele pașapoartelor publicat de Henley & Partners și Arton Capital măsoară puterea pașapoartelor în funcție de numărul de țări în care se poate călători fără viză.

Rezultatele, ca în fiecare an, au reaprins o dezbatere familiară: de ce unele pașapoarte funcționează ca niște chei către lume, în timp ce altele sunt mai degrabă ca niște uși închise?

Pașapoartele singaporeze și japoneze, de exemplu, permit accesul în peste 190 de țări fără prea multă birocrație. La celălalt capăt al spectrului, cetățenii din Afganistan, Siria, Irak și Pakistan constată că documentele lor de călătorie sunt adesea întâmpinate cu scepticism, fiind necesare vize pentru majoritatea destinațiilor.

Burak Demirel, un reprezentant al Henley & Partners în Istanbul, a declarat pentru TRT World că datele pentru aceste clasamente provin de la Autoritatea Internațională pentru Transport Aerian (IATA) și sunt completate cu cercetări interne și informații din surse deschise, inclusiv rapoarte media.

Dar pentru mulți călători - în special pentru cei din Sudul Global - clasamentele nu răspund la o întrebare fundamentală: De ce unele pașapoarte deschid mai multe uși decât altele?

Din păcate, nu există un răspuns clar, cu excepția navigării într-un peisaj labirintic de indicii.

Soarta depinde de numere

Clasamentul unui pașaport depinde de numărul de destinații pe care posesorul său le poate accesa fără a avea nevoie de aprobare prealabilă. Deși vizele electronice și la sosire contează; cel mai râvnit statut este intrarea fără viză.

Experții care studiază mobilitatea și migrația au pus cap la cap câțiva factori determinanți care pot influența puterea pașaportului. Stabilitatea economică, volumul comerțului bilateral, populația și chiar statisticile privind depășirea termenului de ședere cu viză joacă toate un rol.

„Dacă vă uitați la date, națiunile cu un PIB mai mare, în medie, au, de asemenea, scoruri mai mari la vize și sunt, de asemenea, privite mai favorabil de alte țări pentru liberalizarea regimului de vize, deoarece există un risc mai scăzut de migrație nedorită”, spune Uğur Altundal, un cercetător în domeniul migrației și autor al viitoarei cărți The Right to Travel: Toward an Ethics of Short-Term Mobility (Dreptul la călătorii: Spre o etică a mobilității pe termen scurt).

În ultimul deceniu, multe țări s-au orientat către relaxarea restricțiilor privind vizele sau, în general, către eliminarea obligativității vizelor pentru a facilita călătoriile internaționale.

Însă pentru o mare parte din populația lumii - în special pentru cei din țările cu venituri mici și medii - această schimbare a avut un efect redus.

Potrivit experților, obligativitatea vizei nu este doar un inconvenient birocratic, ci poate fi un obstacol în calea mobilității economice și sociale din Sudul global.

Ceea ce poate face cineva pe scena globală depinde adesea de un singur fapt imuabil: pașaportul pe care îl deține.

O filă din istorie

Pașaportul modern a apărut la începutul secolului al XX-lea, modelat de preocupările de securitate din perioada Primului Război Mondial.

„Pașaportul pe care îl purtăm astăzi este de fapt un produs al Primului Război Mondial, când preocupările legate de sabotaj și spionaj în conflictele internaționale erau foarte prezente”, spune Patrick Bixby, autor al cărții License to Travel: A Cultural History of the Passport.

Documentul era menit să fortifice frontierele naționale și să monitorizeze cine intra și cine ieșea. „Astfel, pata conflictelor din timpul războiului rămâne și astăzi în pașaport”, spune Bixby.

Pe timp de război, restricțiile de călătorie se înăspresc.

În vara anului 1917, un rus pe nume Constantin Petrovici Ivanov a coborât dintr-un tren în Finlanda, având la el un pașaport cu identitatea sa falsă.

În realitate, era Vladimir Lenin, care călătorea sub acoperire pentru a se sustrage Guvernului Provizoriu al Rusiei, care îi vâna pe liderii bolșevici. Lenin își rasese barba iconică și purtase o perucă pentru fotografia din pașaport, pentru a se strecura printre controalele de frontieră.

În prezent, astfel de deghizări ar fi aproape imposibil de realizat, având în vedere securitatea biometrică, scanările faciale și bazele de date digitale care sunt instalate în punctele văzute și ascunse ale unui aeroport.

Dar chiar și într-o eră a tehnologiei avansate de călătorie, geopolitica dictează cine poate circula liber.

Nu toți călătorii sunt egali

Conflictele din Siria, Yemen, Afganistan și Venezuela au îndepărtat milioane de oameni din casele lor, alimentând creșterea sentimentului anti-imigranți la nivel mondial. Dar nu toți refugiații sunt tratați în mod egal.

Să analizăm cazul Ucrainei.

De la invazia rusă din 2022, peste 6,8 milioane de ucraineni au fugit, majoritatea în țările UE. Totuși, în ciuda acestei deplasări în masă, pașaportul Ucrainei rămâne puternic, permițând accesul fără viză la 147 de destinații.

Sirienii, în schimb, se confruntă cu restricții intense de călătorie.

„Vedem rasism în cazul Ucrainei”, spune Altundal. „Cred că proximitatea culturală (față de Europa), inclusiv rasa, religia, proximitatea geografică și importanța politică, sunt factorii determinați care pot explica de ce cetățenii ucraineni sunt tratați diferit de sirieni și afgani.”

Aceeași logică este valabilă și pentru Venezuela.

Peste 7,7 milioane de venezueleni și-au părăsit țara din cauza colapsului economic, mulți căutând refugiu în America de Sud sau în Statele Unite. Dar, spre deosebire de refugiații sirieni, venezuelenii au un avantaj semnificativ: limba și legăturile culturale comune.

Altundal spune că acest lucru se datorează faptului că venezuelenii vorbesc spaniola și au o afinitate culturală și religioasă cu Spania. Madridul a făcut presiuni asupra UE pentru a acorda Venezuelei o scutire de vize.

„Sirienii au fost, de asemenea, forțați să își părăsească casele. A existat și problema legitimității guvernului sirian (regimul lui Bashar al-Assad). Majoritatea țărilor au anulat acordurile privind vizele cu Siria, dar nu au făcut acest lucru cu Venezuela”, spune Altundal.

Pașaportul, o ștampilă a sorții?

Ascensiunea partidelor de extremă dreapta în Europa și intensificarea climatului anti-imigrație în Occident au dus la creșterea ratelor de respingere a vizelor în ultimii ani.

În SUA, represiunea împotriva imigrației ilegale de către administrația Trump s-a aflat, de asemenea, în centrul atenției. În același timp, Australia a îngreunat accesul studenților străini la universități, iar Spania a introdus limite pentru programul său de investiții în cetățenie.

„În epoca călătoriilor globale și a migrației, un pașaport este legat foarte strâns de soarta indivizilor în ceea ce privește locul unde doresc să meargă pentru a-și continua cariera și stilul de viață sau pentru a se conecta cu familia și prietenii”, spune Bixby.

„Ceea ce poate face cineva pe scena globală este în mare măsură definit de pașaportul pe care îl deține.”