Protejându-se de bombardamentele neîncetate și de numeroasele crime împotriva palestinienilor, Israel s-a aflat în centrul jafurilor resurselor naturale din Palestina.
De la începutul războiului din Gaza, premierul Israelului, Netanyahu, a urmărit o strategie de curățare etnică, forțând locuitorii Fâșiei să se mute în sud. Sub tăvălugul sângeros, palestinienii sunt de asemenea despuiați de dreptul de a accesa rezervele lor de petrol și gaze naturale. Acest drept este de o importanță centrală pentru sustenabilitatea oricărui viitor stat palestinian.
Hegemonia Israelului asupra rezervelor de petrol și gaze din apropierea sa reflectă o ambiție pe termen lung de a deveni un hub energetic și un nod de conectivitate regională. Prin urmare, ca în orice proces de colonizare, mutarea și omorurile în masă sunt doar mijloace de atingere a unui scop, prin care Israel poate exploata fără milă resursele palestinienilor indigeni.
Problema resurselor de gaze naturale ale Palestinei a ajuns în prim-plan în 1999, când British Gas Group (BG) a început explorarea unei zone extinse de zăcăminte de gaze situată la 17-21 de mile marine de coasta Gazei. Cunoscut sub numele de Gaza Marine, acest câmp se afla în limitele celor 20 de mile de control acordate Autorității Naționale Palestiniene prin Acordul Oslo II din 1995. Liderul Autorității Naționale Palestiniene, Yasser Arafat, a semnat un contract de licență de explorare pe 25 de ani cu un consorțiu format din Consolidated Contractors Limited (CCC), British Gas Group (BG) și Palestine Investment Fund (PIF). Cu un an mai târziu, în 2000, BG a descoperit două câmpuri cu rezerve totale de 1,4 trilion de picioare cubice în Gaza Marine.
În 2001, alegerea lui Ariel Sharon ca prim-ministru a semnalat o poziție mai autoritară față de Palestina, conducând la o perioadă turbulentă. Curtea Supremă Israeliană i-a permis lui Sharon să boicoteze achizițiile de petrol din Palestina și să își exercite dreptul de veto în privința acordurilor legate de explorarea și producția de gaze naturale, jefuind sistematic palestinienii de oportunitatea de a beneficia de propriile lor resurse.
Până la începutul celei de-a doua Intifada, abordarea Israelului a urmat o politică opresivă sistematică, care negase distribuția echitabilă a rezervelor de gaz natural din regiune. Acest mediu politic a spulberat speranțele pentru un acord de tip win-win între cele două părți, în principal din cauza poziției radicale a guvernului Sharon.
Ulterior, autoritățile israeliene s-au opus oricărei finanțări regulate către Autoritatea Națională Palestiniană, invocând riscul ca Hamas să acceseze și să folosească banii în Gaza.
Strategia generală a Israelului de atunci până acum s-a învârtit în jurul monopolizării controlului asupra rezervelor de gaze naturale din Gaza Marine și a rezervelor de petrol de-a lungul graniței dintre Cisiordania și Israel, în timp ce îi privează simultan pe palestinieni de o parte corectă din veniturile rezultate din aceste resurse.
Această abordare a provocat pierderi financiare considerabile economiei palestiniene și a împiedicat drumul său spre suveranitate. Pentru a-și atinge aceste scopuri, Israel adoptă o poziție adversarială în negocieri, invocând adesea Hamas ca motiv pentru neîncredere și insecuritate. În plus, propunerile pentru acorduri au fost concepute pentru a ocoli Autoritatea Națională Palestiniană, blocând practic orice șansă de distribuție echitabilă a resurselor și veniturilor.
Israel profită acum de evenimentele din 7 octombrie 2023 ca o oportunitate de a-și avansa obiectivele strategice. În etapele incipiente ale atacului asupra Fâșiei Gaza, au apărut discuții cu privire la scenarii alternative, inclusiv o propunere din partea Ministerului Israelian de Informații sugerând transferul populației din Gaza în Peninsula Sinai. Netanyahu s-a implicat activ în lobbying la UE pentru a exercita presiuni asupra Egiptului în a aproba un aflux masiv de palestinieni în deșert.
În plus, la trei săptămâni după declanșarea războiului, Israel a acordat noi licențe de explorare pentru șase companii, inclusiv BP și ENI, pentru a explora rezervele de gaz natural în Zona G, o zonă adiacentă țărmului Fâșiei Gaza. Notabil, 62% din această regiune se află în limitele maritime declarate de Palestina în 2019 conform Convenției Națiunilor Unite asupra Dreptului Mării din 1982 (UNCLOS), la care Palestina este semnatară.
În raportul UNCTAD din 2019 au fost accentuate costurile financiare înalte de a-i priva pe palestinieni de sprijinul financiar necesar pentru dezvoltare și construcția statului din cauza ocupației israeliene. Raportul a afirmat: "Rezervele Marine 1 și Marine 2 au fost descoperite în 1999, iar BGG a început să sape pentru gaze în 2000. Palestinienii ar fi putut monetiza aceste câmpuri și investi net 4,592 miliarde de dolari timp de 18 ani. Presupunând o rată mică anuală reală de rentabilitate de 2,5 la sută, palestinienii au pierdut deja aproximativ 2,570 miliarde de dolari prin prevenirea exercitării dreptului lor de a beneficia de exploatarea resurselor lor naturale, garantat conform dreptului internațional."
Israel a făcut din obiectivul principal extinderea domeniului ocupației sale pentru a continua curățarea etnică a palestinienilor. În ciuda avertismentelor verbale blânde din partea unor aliați cheie ca SUA, Israel continuă să emită avertizări de evacuare pentru atacurile care vizează Rafah. Dacă ar avea succes în scopurile sale de curățare etnică, Israel ar putea atinge obiectivul său îndelungat de a obține controlul total asupra Fâșiei Gaza, împreună cu controlul asupra unor resurse valoroase de petrol și gaze. Această ambiție se aliniază cu dorința Israelului de a deveni un hub central pe ruta Coridorului Economic India-Mijlocul Orient-Europa (IMEC) și un furnizor alternativ de energie pentru piețele europene care vizează decuplarea de gazul rusesc de la începutul războiului din Ucraina.
Acest oportunism va deveni mai pronunțat pe măsură ce acțiunile Israelului în Rafah se desfășoară și relația sa cu companiile internaționale de energie progresează. Este evident că Israel continuă să urmeze strategia sa în două sensuri, care constă în a înarma și a stimula coloniștii ilegali din Cisiordania, în timp ce urmărește agresiv ocupația militară a Fâșiei Gaza având în vedere resursele sale naturale.
A purta război împotriva Fâșiei Gaza nu a fost ușor precum și-a imaginat Netanyahu. Ambițiile energetice ale Israelului au fost frustrate de incapacitatea de a dezmembra Hamas și de a încheia războiul în propriile condiții.
În timp ce comunitatea internațională se străduiește să oprească mașina de război a Israelului în Gaza, presiunea publică continuă să crească, cu proteste studențești răspândindu-se în întreaga Americă și Europa, provocând o lovitură neașteptată politicii extrem de inumane din partea lui Netanyahu împotriva palestinienilor.
Momentul este propice pentru ca comunitatea internațională să nu se limiteze doar la oprirea genocidului în desfășurare, ci și pentru a asista palestinienii în valorificarea propriilor resurse energetice, care reprezintă un aspect fundamental al drepturilor lor suverane, și a le proteja de pofta insațiabilă a Israelului de a fura pământurile și resursele palestinienilor.
