Frumusețea Cașmirului, așezat în munții Himalaya, a onorat mult timp ecranele cinematografiei indiene. A fost întotdeauna un loc popular în care regizorii indieni au filmat scene romantice.

 Musulmanii din Cașmir erau prezentați ducând o viață senină, dedicată agriculturii, creșterii vitelor și rugăciunilor.

 În unele dintre aceste filme de la Bollywood, un musulman din Cașmir juca și rolul de acolit al unui erou indian care vine din câmpiile prăfuite și bătute de soare pentru a găsi dragostea în munții Cașmirului.

Dar după 1989, când a izbucnit o revoltă populară armată pentru independență sau fuziunea cu vecinul Pakistan, portretul de la Bollywood al Cașmirului a trecut de la localnicii docili la o viziune mai naționalistă și statalistă.

 Brusc, natura blândă a localnicilor a fost catalogată drept o potențială amenințare la adresa securității Indiei. Cașmirienii au fost descriși ca făuritori de probleme sau teroriști. Sau au fost pur și simplu spălați pe creier de Pakistan, fără a avea propria lor agenție.

 Dar acum, un viitor film despre Cașmir, intitulat Regatul Șofran, încearcă să smulgă narațiunea de la puternicul Bollywood.

 „Bollywoodul a folosit Cașmirul ca un fundal frumos, dar nu a spus niciodată povestea din perspectiva noastră. În schimb, am fost prezentați ca niște răufăcători”, a declarat pentru TRT World Arfat Sheikh, 39 de ani, un cineast din Cașmir și creierul din spatele filmului Regatul Șofran.

Sheikh spune că dorește să conteste portretul de lungă durată al indienilor din Cașmir, în special al celor de la Bollywood, abordând atât lipsa de reprezentare autentică, cât și ștergerea istoriei Cașmirului.

 Sheikh, care a crescut în Cașmirul administrat de India în anii 1990, spune că filmul care urmează să fie lansat la începutul anului 2025, s-a născut din dorința sa de a revendica povestea poporului său, care a fost adesea descris negativ de cinematografia indiană.

Trailerul de 90 de secunde al filmului Regatul Șofran a adunat peste 1,5 milioane de vizualizări pe platformele social media de la premiera sa de acum o săptămână.

 Jocul de cuvinte despre șofran nu este întâmplător.

 Șofranul este atât un condiment premium, cât și culoarea asociată cu partidul de guvernământ din India, Bharatiya Janata Party (BJP), care, la 5 august 2019, a revocat statutul autonom al Cașmirului acordat prin Constituție. Mulți cașmirieni spun că decizia Indiei de a anexa Cașmirul are ca scop să modifice demografia sa, să schimbe caracterul său musulman și, în cele din urmă, să pună capăt cererilor pentru orice drept la autodeterminare.

Pentru BJP, culoarea șofran simbolizează legătura sa cu „Hindutva”, sau naționalismul hindus.

 Membrii partidului, de la muncitori simpli până la oficiali guvernamentali, privesc Cașmirul prin prisma acestei ideologii, promovând integrarea culturală și religioasă în întreaga Indie.

 Cu toate acestea, Cașmirul are o istorie zbuciumată.

Regiunea este împărțită între India și Pakistan, care o revendică în întregime, dar controlează doar anumite părți. Cele două țări au purtat trei războaie pentru acest teritoriu de la împărțirea Indiei britanice în 1947. China deține, de asemenea, o parte din Cașmir, făcând din Cașmir singura tri-conexiune nucleară din lume.

 Sheikh, regizorul noului film, evidențiază modul în care, începând cu anii 1990, filmele de la Bollywood i-au descris pe cașmirieni drept teroriști, dezumanizând și mai mult populația regiunii.

Păstrarea memoriei colective a Cașmirului

 BJP din India a susținut mult timp că abrogarea articolelor 370 și 35A, care au acordat Cașmirului autonomie limitată, au fost dispoziții temporare care trebuiau revocate. De la 5 august 2019, guvernul indian a susținut că securitatea din Cașmir s-a îmbunătățit semnificativ.

 Dar criticii spun contrariul.

 Potrivit unui raport realizat de The Wire, peste 40 de jurnaliști din Cașmir s-au confruntat cu hărțuiri în cei doi ani care au urmat revocării articolului 370, mulți fiind citați, percheziționați sau supuși unor verificări de fond.

 Jurnaliștilor premiați și celor care doreau să lucreze în străinătate li s-a interzis să călătorească, iar multora le-au fost confiscate pașapoartele fără nicio explicație.

Această tendință, susține el, a persistat, consolidând stereotipurile care aruncă suspiciuni asupra cașmirienilor. El atrage atenția asupra filmelor recente, în care premisa se axează adesea pe combaterea terorismului, iar cașmirienii sunt portretizați drept teroriști.

Represiunea guvernului asupra mass-mediei a condus la o industrie a presei scrise puternic dependentă de publicitatea de stat, ceea ce a dus la o prejudecată pro-guvernamentală în acoperirea știrilor. Ca urmare, autocenzura a devenit larg răspândită, reducând la tăcere vocile critice și lăsând un gol vizibil în peisajul mediatic al regiunii.

 Sheikh declară că această suprimare a îngreunat păstrarea memoriei colective a Kashmirului.

 Filmul său își propune să contracareze această situație oferind un portret umanizat al cașmirienilor și documentând evenimentele istorice din perspectiva lor.

 „Acest film este modul meu de a distruge hegemonia Bollywood-ului asupra narațiunii noastre. Este vorba despre demontarea minciunilor pe care le vehiculează de ani de zile”, spune el pentru TRT World.

Cu toate acestea, realizarea filmului în Cașmir nu a fost o opțiune. „Nu aș fi obținut nici măcar permisiunea de a filma. Arta este persecutată în Cașmir”, spune el.

Confruntat cu aceste provocări, Sheikh a decis să înceapă proiectul în Statele Unite, unde credea că poate găsi o audiență globală pentru a spune povestea Cașmirului. Călătoria sa ca regizor a început cu mult timp înainte, dar ascensiunea partidului de extremă-dreapta BJP în India i-a arătat clar că crearea unui astfel de film în Cașmir ar fi imposibilă.

 „Arta este individuală. Nu poți crea fără să ai o legătură personală cu ceea ce faci”, spune el, reflectând asupra educației sale în timpul unei perioade de prezență militară intensă în Cașmirul administrat de India.

 Regizorul povestește despre copilăria sa din anii 1990, când armata indiană desfășura în mod regulat represiuni în regiune.

„Când eram copil, nu înțelegeam pe deplin, dar întotdeauna mi-a fost teamă”, spune el, descriind modul în care soldații îi forțau pe bărbați să iasă din casele lor și îi supuneau la tratamente umilitoare.

 El își amintește amintiri traumatizante în care a fost închis într-o cameră cu familia sa în timp ce militarii îl interogau și îl brutalizau pe unchiul său. „Nu este vorba doar despre durere fizică - este vorba despre degradarea demnității cuiva”, spune el, subliniind cicatricile de durată lăsate de aceste experiențe.

 Conflictul i-a afectat profund familia. Tatăl său, un renumit muzician din Cașmir, a fost ucis în timp ce călătorea în statul indian Punjab. „Moartea sa a fost raportată în ziare, dar fiecare ziar avea propria versiune a evenimentelor. Nici măcar nu ni s-a dat trupul său”, spune el.

Lipsa de încheiere, împreună cu denaturarea de către mass-media a morții tatălui său, s-a lăsat cu o traumă de durată pentru Sheikh. „M-am simțit fără voce”, spune el.

 Abia când a început să lucreze în sectorul non-profit, călătorind în zone izolate din Cașmir, și-a dat seama de amploarea suferinței îndurate de alții. „Ceea ce i s-a întâmplat tatălui meu nu a fost nimic în comparație cu ceea ce au trăit alții. Oamenii își vedeau tații fiind uciși în fața lor”, spune el.

 Impulsionat de sentimentul datoriei de a spune aceste povești, Sheikh s-a orientat către realizarea de documentare, însă sectorul non-profit i s-a părut limitativ. „Documentarele ajungeau doar pe YouTube și la finanțatori, dar nu aveau impactul pe care mi-l doream”, spune el.

„Este timpul ca lumea să o audă”

 Această realizare l-a împins spre realizarea de filme de ficțiune, unde a simțit că poate recrea poveștile care trebuie spuse.

 Printr-o răsturnare de situație, Sheikh a primit viza pentru SUA în aceeași zi în care guvernul indian a abrogat articolul 370, lipsind Jammu și Cașmir de statutul său special.

 „Îmi amintesc că stăteam la coadă la Ambasada SUA din Delhi, întrebându-mă ce urma să anunțe Amit Shah”, își amintește el.

 Când a primit vestea, a plâns într-un Uber la ieșirea din ambasadă. Șoferul a presupus că lacrimile lui erau cauzate de faptul că viza îi fusese respinsă.

Abrogarea articolului 370 a devenit un punct cheie pentru protagonistul filmului său, o persoană originară din Cașmir care trăiește în America și care începe să exploreze trecutul familiei sale și motivul pentru care aceasta a părăsit Kashmirul.

 Filmul se adâncește în evenimentele din anii 1990, îmbinând o narațiune a diasporei cu o reflecție asupra istoriei regiunii.

 „Este o modalitate de a echilibra actul”, spune el, observând modul în care filmul reflectă asupra trecutului, implicându-se în același timp în luptele actuale ale cașmirienilor.

 „Am fost ținuți sub cizmele lor prea mult timp”, spune el, adăugând că filmul este modul său de a-și recăpăta vocea și de a spune povestea cașmirienilor care au fost reduși la tăcere timp de decenii.

 „Aceasta este povestea noastră”, spune Sheikh, «și este timpul ca lumea să o audă».