De ani de zile, influența economică a Washingtonului în Africa a stagnat. Sancțiunile, prioritățile scăzute în materie de politici, abordările selective și fluctuațiile investițiilor au contribuit la faptul că Statele Unite au puțină influență financiară în regiune.
Prin urmare, nu ar trebui să ne așteptăm la miracole de la vizita de ultim moment a președintelui american Joe Biden în Angola, o călătorie care marchează prima sa vizită în Africa de la începutul mandatului său în 2021.
Momentul vizitei transmite un mesaj clar cu privire la prioritățile SUA: Biden va deveni primul lider american, care vizitează Africa subsahariană în aproape un deceniu. „Vizita președintelui la Luanda ... subliniază angajamentul continuu al Statelor Unite față de partenerii africani și demonstrează cum colaborarea pentru rezolvarea provocărilor comune aduce beneficii atât pentru poporul american, cât și pentru continentul african”, se arată într-o declarație a Casei Albe înainte de vizită.
Unul dintre obiectivele lui Biden pentru această călătorie este încercarea de a limita influența economică tot mai mare a Chinei în Angola și dincolo de aceasta. Totuși, investițiile semnificative ale Chinei și ofertele diverse de dezvoltare sugerează că Washingtonul a pierdut această oportunitate cu ani în urmă.
US President Joe Biden has chosen Angola as the one African country he will visit while in office, the first such visit since Barack Obama's administration.
Ambele țări concurează pentru accesul la resursele de minerale rare ale Africii. China, în mod special, este interesată să utilizeze piețele comerciale și porturile Africii, în timp ce obiectivele Washingtonului în regiune includ prevenirea regresului democratic și menținerea unei rețele de parteneriate militare și comerciale „cu aceeași viziune”.
Lacunele investiționale
Washingtonul s-a confruntat constant cu dificultăți în avansarea investițiilor multisectoriale în Africa. De la industrie, agricultură până la investiții verzi și finanțarea energiei, China continuă să prioritizeze sectoarele esențiale pentru nevoile viitoare de dezvoltare ale Africii. Platforme precum Forumul pentru Cooperare China-Africa (FOCAC) au jucat un rol important în alinierea nevoilor de finanțare ale Africii cu sprijinul de dezvoltare al Chinei, ajutând Beijingul să se proiecteze ca un campion al modernizării Africii.
Aici, influența economică a administrației Biden a fost insuficientă. În sectorul energetic, aceasta a promis milioane pentru accesul la energie regenerabilă în Africa. Totuși, volumul investițiilor a fost mult sub cerințele crescânde de investiții energetice ale continentului.
Pe de altă parte, China a investit miliarde în proiecte de energie verde și consideră împrumuturile concesionale ca o modalitate de a sprijini creșterea pe termen scurt a Africii. În timp ce Washingtonul s-a grăbit să critice politicile de împrumut și creditare de ani de zile ale Chinei, a avut dificultăți în a crește fluxurile de investiții străine directe către economiile africane împovărate de datorii, împingându-le și mai mult în orbita Chinei.
Incertitudine Politică
Incertitudinea politică a constrâns și mai mult concurența efectivă cu China. Biden vizitează Angola cu doar aproximativ 40 de zile înainte de alegeri și există o șansă reală ca fostul președinte american Donald Trump să revină la putere în noiembrie. În cazul în care acest lucru se întâmplă, Biden s-ar putea să nu poată livra esența politicii sale pentru Africa: 55 de miliarde de dolari în investiții multisectoriale până în 2025. Aproximativ 44 de miliarde de dolari au fost deja investite până acum.
Trump a refuzat să viziteze Africa în timpul mandatului său din 2016 și a minimalizat constant finanțarea pentru energie curată și eforturile diplomatice către Africa. Mesajul său pentru Africa este clar: nu este o prioritate de politică externă.
Între timp, influența economică a Chinei este lipsită de astfel de constrângeri. La summitul liderilor FOCAC de la Beijing din această lună, președintele chinez Xi Jinping a promis aproape 51 de miliarde de dolari în finanțare pentru Africa în următorii trei ani, în timp ce politicile comerciale constante asigură că China rămâne principalul partener comercial al Africii Subsahariene.
Prin colaborarea frecventă cu 53 de țări africane, China este într-o poziție mai bună pentru a atinge obiective politice importante, cum ar fi crearea de un milion de noi locuri de muncă pe continent. Având în vedere amploarea angajamentului economic al Africii cu China, Biden trebuie să renunțe la presupunerea că obiectivul fundamental al Beijingului în acea regiune este să submineze „relațiile SUA cu popoarele și guvernele africane”.
Această perspectivă reflectă o dorință de a reacționa la construirea influenței Chinei în Africa, mai degrabă decât de a trata relația SUA-Africa pe propriile merite.
PGII vs Inițiativa Belt and Road
Decizia lui Biden de a vizita Luanda este o mișcare calculată. Angola este o parte centrală a Coridorului Lobito, un proiect emblematic al inițiativei Parteneriatului pentru Infrastructură Globală și Investiții (PGII) susținută de SUA.
Coridorul își propune să îmbunătățească conectivitatea feroviară între portul Lobito din Angola, Republica Democrată Congo (RDC) și Zambia și este prezentat ca un contrabalans la Inițiativa Belt and Road (BRI) a Chinei în Africa.
Cu toate acestea, limitarea BRI nu a dat rezultate. În primul rând, Biden a fost din ce în ce mai selectiv în ceea ce privește țările cu care să colaboreze în cadrul PGII. Administrația sa a prioritizat consultările cu Angola, RDC, Tanzania și Zambia, în timp ce 52 de națiuni africane sunt implicate activ în cadrul BRI.
Pentru a avansa atractivitatea regională a PGII, Biden trebuie să abordeze și rezervele Africii față de acțiunile Occidentului. Acest lucru include cereri de ridicare a „sancțiunilor pe termen lung” impuse Eritreei, Sudanului de Sud, Sudanului și Zimbabwe, pentru a promova dezvoltarea lor socială.
Ar fi avut sens ca Biden să-și concentreze prima vizită în Africa în jurul națiunilor care se simt marginalizate de prioritățile de dezvoltare ale SUA. O poziție concretă împotriva sancțiunilor controversate este, de asemenea, esențială pentru a câștiga mai multă încredere din partea statelor Uniunii Africane (UA) și pentru a le asigura că SUA este serioasă în abordarea provocărilor comune „pe întreg continentul african”.
UA joacă un rol esențial în conturarea priorităților de dezvoltare la nivel regional și a perspectivelor de integrare economică. Washingtonul depinde, de asemenea, de aceasta pentru a aprofunda cooperarea SUA-Africa în domeniul economiei, securității alimentare, sănătății, climei și bunei guvernări.
A doua constrângere pentru PGII este conectivitatea transcontinentală și infrastructura energetică. Ambele nu pot avea succes în izolare.
Este nevoie ca Washingtonul să poziționeze statele africane cel mai puțin dezvoltate în centrul agendei regionale de energie și comerț global a PGII. În timp ce Coridorul Lobito prevede comerț internațional și acces la minerale prin portul Angolei, oferă utilitate limitată pentru alte state africane din afara lanțului de aprovizionare cu minerale critice.
Aceasta marchează o slăbiciune strategică pentru PGII, deoarece conectivitatea de transport rămâne concentrată în mod covârșitor pe accesul la mineralele critice din Africa. Dacă Washingtonul nu decide să extindă competiția cu BRI în domeniul căilor ferate de mare viteză, dezvoltării porturilor, rețelelor de transport multimodal și infrastructurii de generare a energiei, va fi dificil să-și reconfigureze influența economică în favoarea sa și să atragă numeroși parteneri strategici ai Chinei în orbita sa.
Având în vedere limitele investițiilor multisectoriale și ale ofertelor de infrastructură ale SUA în Africa, vizita lui Biden în Angola este puțin probabil să afecteze construirea influenței Chinei. Aceasta îndeplinește pur și simplu o promisiune întârziată de a vizita statul bogat în resurse, unde cooperarea pentru dezvoltare rămâne limitată la un număr restrâns de națiuni africane.
