Unul dintre motivele principale pentru care Imperiul Otoman a rezistat mai bine de 600 de ani a fost accentul puternic pus pe menținerea Islamului ca parte integrantă a conducerii sale. Deși imperiul condus de turci s-a extins rapid după ce a preluat califatul musulman de la dinastia Abbasidă în 1517, a menținut un accent deosebit pe consensul academic în probleme sociale și religioase.

Prin urmare, până în 1759, conceptul de „prelegeri Huzur-i Hümayun” a fost formalizat. Acestea erau ținute în prezența sultanului otoman în luna Ramadanului și erau concepute ca fiind participative, deoarece savanții musulmani interpretau diverse versete coranice și răspundeau la întrebările studenților și ale altor membri ai audienței.

Prelegerile anuale Huzur aveau loc, de obicei, în interiorul Palatului Topkapı din Istanbul, capitala Imperiului Otoman. Această tradiție a continuat timp de 165 de ani, până când abolirea califatului în 1924 a transformat-o într-o amintire istorică.

Ideea de a încuraja dezbaterile pe teme religioase sensibile datează din perioada de început a statului otoman. Sultanii organizau întâlniri cu savanți și lideri religioși pentru a revitaliza viața științifică și religioasă și pentru a asigura respectarea valorilor islamice de către stat și dinastia otomană.

Din acest motiv, sultanii otomani acordau o mare importanță invitării celor mai renumiți savanți religioși ai vremii la palatul lor, împreună cu studenți. Unii dintre aceștia erau chiar luați ca profesori personali.

Sultanul Mehmed al II-lea, care și-a luat titlul de "Cuceritorul", a condus imperiul cu victorii militare decisive între 1451 și 1481 și a dus această tradiție a creării consensului la un nou nivel. El a garantat participarea la astfel de dezbateri și a acordat o mare importanță promovării gândirii religioase și științifice în societatea otomană..

Cum se desfășurau prelegerile Huzur?

Cel puțin șase savanți participau la prima lecție, care avea loc între rugăciunile de prânz și cele de după-amiază. Aceste lecții erau numite „prelegerile Huzur-i Hümayun”, deoarece erau ținute în fața sultanului, care asculta tot ce se discuta.

Foarte puține programe religioase și culturale din istorie au continuat în mod regulat și pentru o perioadă atât de lungă.

Savanții care susțineau cursurile în cadrul prelegerilor Huzur erau numiți „mukarrir” (persoana care explică un subiect), iar cei care puneau întrebări și dezbăteau meritele prelegerilor erau numiți „muhatap” (interlocutori). Pentru fiecare mukarrir existau cinci muhatap. Numărul lectorilor, însă, varia de la o perioadă la alta, la fel ca și numărul prelegerilor, zilele, orele și durata acestora.

Întregul eveniment era administrat de Şeyh-ül İslam, cea mai înaltă autoritate împuternicită să emită fatwa (o opinie pe teme religioase privind legea islamică). Capitolele și versetele din Coran, care urmau să fie interpretate la evenimentul anual erau anunțate de Şeyh-ül İslam cu cincisprezece zile înainte de Ramadan. Întrebările erau apoi pregătite pe baza acestor versete.

Prelegerile erau ținute în deplină libertate academică. Un verset era citit și interpretat de mukarrir, iar apoi se răspundea la întrebările puse de interlocutori. Sultanul asculta totul, de la prelegeri la dezbateri. Majoritatea savanților și-au bazat prezentările pe lucrările juristului, teologului și comentatorului coranic persan din secolul al XIII-lea Qadi Baydawi.

Ceea ce a făcut ca acest eveniment să fie atât de important a fost interpretarea de către cercetători a versetelor din Coran în lumina hadith-urilor (spusele profetului Mahomed), a jurisprudenței islamice, a istoriei și a contextului geografic. Acest lucru s-a remarcat în dinastia otomană ca o activitate onestă și riguroasă din punct de vedere intelectual, care a dezvoltat atât gândirea rațională, cât și cea spirituală.

Sultanul obișnuia să îi răsplătească cu daruri pe savanții care participau la prelegerile Huzur.

Locul unde aveau loc întâlnirile era stabilit de sultan. Aici, mukarrirul stătea în dreapta sultanului, iar interlocutorii stăteau într-un semicerc lângă mukarrir.

Numele bărbaților și femeilor care urmau să asculte prelegerile în prezența sultanului erau aprobate de sultan.

În timpul domniei lui Abdülhamid al II-lea, erau organizate prelegeri la Palatul Yıldız de două ori pe săptămână în timpul Ramadanului la care participau și unii oameni politici.

În timpul domniei sultanului Vahdeddin și a califului Abdülmecid Efendi, prelegerile au continuat la Palatul Dolmabahçe. Ultima conferință a avut loc în mai 1923.

Biblioteca Universității din Istanbul deține mai mult de douăzeci de „Cărți de prelegeri Huzur” manuscrise și ornate, provenind probabil din Biblioteca Palatului Yıldız.

Astăzi, în prezența sultanului Marocului, în timpul Ramadanului sunt organizate prelegeri similare ca metodă și conținut cu prelegerile Huzur otomane. Aceste prelegeri sunt publicate în arabă și engleză sub denumirea „Aldurus Alhasania”. La acest eveniment sunt invitați savanți religioși din toate țările islamice, inclusiv Türkiye.